Biserica.

Har bogat si binecuvantare.

Tocmai mam intors de la biserica Maranata si iata ca a fost mare bucurie pentru mine cum sa atins de noi Domnul Iisus prin duhul Lui cel sfant,multumesc pentru binecuvantare.O senzatie unica si de neexplicat in cuvinte ceea ce simti.Minunat,inaltator.Cine vrea sa simta puterea lui Dumnezeu poate sa faca acest experiment placut si anume sa mergeti la biserica si sa va rugati.Daca vreti sa va explic mai multe putem sa vorbim pe mess. bucur_office

Alege.

Tot legat de alegere este si urmatoarea decizie pe care trebuie sa o iei in viata la un moment dat.Alegerea ta ca si fiinta umana de a urma pe Domnul Iisus Hristos sau nu.Spre binele tau ca sa primesti de la El viata vesnica sau iadul vesnic acolo unde vei plange in intuneric si nimeni sa nu te asculte deloc niciodata.Asa ca alege… sa vedem unde mergi dupa ce mori.Cine isi ascunde faradelegile nu propaseste, dar cine le marturiseste si se lasa de ele, capata indurare.” (Proverbe 28 versetul 13)

Sa spunem de la inceput, ca binecuvantat sa fie Tatal, Fiul si Duhul Sfant in veci. Amin.
Vom aborda in acest scurt mesaj o tema de unii arhicunoscuta, iar de altii cunoscuta intr-un mod eronat si anume pocainta fata de Dumnezeu. Pe marginea acestei teme exista diverse idei, unele perfect adevarate, iar altele care nu au nimic comun cu semnificatia cuvantului, ba mai mult cu actul in sine a pocaintei. Oare de ce este pocainta asa de importanta?
Stim din Cuvantul lui Dumnezeu ca odata cu caderea in pacat a rasei umane in intregimea ei, omul, care odinioara era intr-o relatie de pace, partasie cu Dumnezeu, neintrerupta si zilnica, a pierdut acest har si a ajuns sa fie despartit de Creatorul sau, fizic si moral. Insa Dumnezeu a fost cel care a planificat din vesnicie refacerea pacii, armoniei cu omul, faptura creatiunii Lui. Insa intre om si Dumnezeu exista o bariera de netrecut pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptatii. Bariera era pacatul care impiedica partasia, comuniunea cu Creatorul. Omul trebuia sa scape urgent de pacat, de consecinta pacatului care era in primul rand moartea spirituala si apoi cea trupeasca. Dar ce este interesant este faptul ca lucrul acesta nu se putea face din partea omului. Mijlocul de salvare oferit de Dumnezeu era “Mielul lui Dumnezeu” care urma sa ridice pacatul lumii “la implinirea vremii”. Insa si omului ii revine ceva in planul de mantuire, salvare, si anume partea lui era pocainta si credinta in mijlocul de salvare oferit de Dumnezeu Tatal, adica jertfa de pe cruce a Domnului Isus pentru pacatele noastre si in locul nostru. Vedeti ce importanta este pocainta impreuna cu credinta?
O pocainta reala impreuna cu credinta, aduce cu sine iertarea pacatelor. In sensul acesta va dau un singur verset din cartea Faptele Apostolilor capitolul 3 versetul 19: “Pocaiti-va dar, si întoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de înviorare”. Desigur ca pocainta fara credinta si incredere in puterea lui Dumnezeu de a ierta pacatele nu este veritabila. Sfantul Apostol Pavel leaga pocainta si de judecata finala ce va avea loc la sfarsitul veacurilor, aratand ca cine se pocaieste si crede va scapa de iadul pregatit diavolului si ingerilor lui.
Ascultati ce spune el in cartea Faptele Apostolilor capitolul 17 versetele 30-31: “Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca; pentru ca a rânduit o zi, în care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a înviat din morti…”. Din aceste versete intelegem si un alt lucru si anume ca pocainta este o porunca a lui Dumnezeu si nu o optiune. Defapt chiar mesajul Evangheliei cuprinde in ea acest adevar. In Evanghelia dupa Matei capitolul 4 versetul 17: “Pocaiti-va, caci Împaratia cerurilor este aproape”. Vedem din versetul citat mai sus ca Insusi Mantuitorul lumii isi incepe activitatea de propovaduire cu acest indemn la pocainta, putem spune chiar porunca de indemn la pocainta, ca sa avem ca rezultat mostenirea Imparatiei Cerurilor. La fel si Sfantul Apostol Pavel in cartea Faptele Apostolilor capitolul 20 versetele 20-21 arata ca mesajul lui de baza era pocainta si credinta in Dumnezeu: “Stiti ca n-am ascuns nimic din ce va era de folos, si nu m-am temut sa va propovaduiesc si sa va învat înaintea norodului si în case, si sa vestesc Iudeilor si Grecilor: pocainta fata de Dumnezeu si credinta în Domnul nostru Isus Hristos”. Acum dupa ce am lamurit ca pocinta este neaparat necesara si obligatorie pentru ca ea este mijlocul care ne releaga de Dumnezeu si impreuna cu credinta in jertfa de pe cruce ne confera iertarea pacatelor si apoi mostenirea vietii vesnice. In Vechiul Testament cuvantul folosit frecvent pentru pocainta este “intoarcere”. Profetii Vechiului Testament strigau cu insistenta poporului pacatos de atunci: “Intoarceti-va la Domnul!”. In Isaia capitolul 1 versetele 16-19 vedem, cred ca in cel mai explicit mod, cum ne putem pocai, intoarce la Dumnezeu. Vedem ca pocainta incepe in inima omului si continua prin fapte vizibile care insostesc aceasta pocainta. Iata ce frumos descrie profetul Isaia porunca de pocainta a Domnului: “”Spalati-va deci si curatiti-va! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut! Încetati sa mai faceti raul!
Învatati-va sa faceti binele, cautati dreptatea, ocrotiti pe cel asuprit, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva! Veniti totusi sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lâna. De veti voi si veti asculta, veti mânca cele mai bune roade ale tarii;”. Stiti cu totii cazul vamesului Zacheu, care este un exemplu elocvent si demn de urmat pentru o pocainta adevarata. Acest om nu numai ca-L primeste pe Domnul Isus cu credinta si cu pocainta, dar si actioneaza ca unul care intelege profund acest act al pocaintei vrand sa-si rascumpere greselile si pacatele savarsite fata de semenii lui, semeni care nu odata am fost nedreptatiti si inselati de el. Asta denota ce el s-a pocait in primul rand in inima lui si apoi pocainta aceasta a inimii a dat nastere la un comportament dumnezeiesc fata de semenii lui. Asa sa facem si noi!
Pocainta este produsa de cuvantul Evangheliei sub puterea Duhul Sfant, care are ca rezultat strapungerea inimii omului pacatos. Iata un exemplu din cartea Faptele Apostolilor capitolul 2 versetul 37: “Dupa ce au auzit aceste cuvinte, ei au ramas strapunsi în inima, si au zis lui Petru si celorlalti apostoli: “Fratilor, ce sa facem?”. Vedem in acest verset rezultatul cuvantarii lui Petru sub inspiratia Duhului Sfant, Duh Sfant care are puterea pentru ca este Dumnezeu, sa convinga auditoriul lui Petru ca este vinovata de starea de pacatosenie, de vinovatiei fata de Dumnezeu si fata de Fiul lui Dumnezeu, si ca ei au nevoie de o intoarcere reala la Dumnezeu si de iertarea pacatelor.
In Noul Testament cuvantul grec pentru pocainta este “metanoia”, cuvant care are semnificatia de schimbare a mentalitatii, a inimii, a inoirii totale a intregii personalitati. Pocainta in prima faza a ei cuprind constientizarea faptului ca esti pacatos, apoi regretul profund pentru starea ta de pacatosenie urmat de marturisirea pacatelor, apoi primirea solutiei lui Dumnezeu de salvare, iar apoi parasirea pacatului. Cine se pocaieste cu adevarat capata indurare de la Dumnezeu. Momentul pocaintei reale si a credintei reale produce in om nasterea din nou, adica o alta personalitate. Pana aici am fost in Adam, dar acum suntem in Hristos Domnul. Slavit sa fie Domnul pentru aceasta, pentru ca El da si pocainta si credinta si nasterea din nou, adica viata. Pocainta este vestita cu putere in cultele evanghelice, de aceea au fost numite de oameni ca si “secte pocaite”, dar pocainta este obligatorie oricarui om de pe suprafata pamantului care vrea sa beneficieze de mantuire, salvare din partea Domnului si apoi sa poata avea parte cu Dumnezeu in vesnicie de o fericire eterna. Domnul sa ne dea la toti pocainta si iertarea pacatelor si apoi sa traim frumos ca in timpul zilei, spre slava Domnului. Amin!

Dana Pop - Viata mea s-a schimbat

Sprijin.

1 Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru,un ajutor, care nu lipseste niciodata in nevoi.
2 De aceea nu ne temem, chiar daca s-ar zgudui pamintul,si s-ar clatina muntii in inima marilor.
3 Chiar daca ar urla si ar spumega valurile marii,si s-ar ridica pina acolo de sa se cutremure muntii. -
4 Este un riu, ale carui izvoare inveselesc cetatea lui Dumnezeu,sfintul locas al locuintelor Celui Prea Inalt.
5 Dumnezeu este in mijlocul ei: ea nu se clatina;Dumnezeu o ajuta in revarsatul zorilor.
6 Neamurile se framinta, imparatiile se clatina,dar glasul Lui rasuna, si pamintul se topeste de groaza.
7 Domnul ostirilor este cu noi,Dumnezeul lui Iacov este un turn de scapare pentru noi. -
8 Veniti si priviti lucrarile Domnului,pustiirile, pe cari le-a facut El pe pamint.
9 El a pus capat razboaielor pina la marginea pamintului;El a sfarimat arcul, si a rupt sulita, a ars cu foc carale de razboi. -
10 Opriti-va, si sa stiti ca Eu sint Dumnezeu:Eu stapinesc peste neamuri,Eu stapinesc pe pamint. -
11 Domnul ostirilor este cu noi.Dumnezeul lui Iacov este un turn de scapare pentru noi.

Exemplul Lui Hristos.

1.Şi noi, deci, fiindcă Suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

3 Uitaţi-vă, deci, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.
5 Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.
6 Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”
7 Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
8 Dar dacă Sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, Sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
9 Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?
10 Căci ei într-adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
11 Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.
12 Întăriţi-vă, deci, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
13 croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai de grabă să fie vindecat.
14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.
16 Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut.
17 Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea n-a fost primit; pentru că, cu toate că o cerea cu lacrămi, n-a putut s-o schimbe.
18 Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
19 nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul, care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească,
20 (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata”.
21 Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încît Moise a zis: „Sunt îngrozit şi tremur!”).
22.Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
23 de Biserica celor întâi născuţi, care Sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încăodată nu numai pământul, ci şi cerul”.
27 Cuvintele acestea „încă odată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28 Fiindcă am primit, deci, o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică;
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.

Dumnezeu este dragoste.

Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem.În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită.Din aceasta cunoaştem că rămânem în El şi El întru noi, fiindcă ne-a dat din Duhul Său. Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii. Cine mărturiseşte că Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el şi el în Dumnezeu. Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el. Întru aceasta a fost desăvârşită iubirea Lui faţă de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecăţii, fiindcă precum este Acela, aşa suntem şi noi, în lumea aceasta.În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.
20. Dacă zice cineva : iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este ! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.
21. Şi această poruncă avem de la El : cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.

Iubirea cu fapta.

1.Ioan 3;11. Caci mesajul pe care l-ati auzit de la inceput este acesta: sa ne iubim uni pe altii.
Nu precum Cain, care era de la cel viclean şi a ucis pe fratele său. Şi pentru care pricină l-a ucis ? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte.Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi ; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El.În aceasta am cunoscut iubirea : că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi.Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu ?Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul. În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre, Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate. Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem. Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă.Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el ; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.

Cum va veni Domnul?

Doua pasaje din Cuvantul Lui Dumnezeu ne dau un raspuns detaliat la acesta intrebare.Primul se gaseste la 1Corinteni. 15:51 - 53:''Iata,va spun o taina:nu vom adormi cu toti,dar toti vom fi schimbati,intr-o clipa,intr-o clipeala din ochi,la cea din urma trambita.Trambita va suna,mortii vor invia nesupusi putreziri, si noi vom fi schimbati''.
Al doilea text,1Tesaloniceni 4:15-18 ,completeaza pe primul. ''Iata,in adevar ce va spunem prin Cuvantul Domnului: noi cei vii care vom ramanea pana la venirea Domnului,nu vom lua-o inaintea celor adormiti.Caci Insusi Domnul,cu un strigat de comanda,cu un glas de arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu,Se va pogori din cer si intaii vor invia cei morti in Hristos.Apoi,noi cei vii,care vom fi ramas,vom fi rapiti impreuna cu ei,in nori,ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi intotdeauna cu Domnul.Mingiiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte''.

Sa remarcam mai intaii,ca Domnul nu coboara pana pe pamant si ca rascumparatii Sai vor fi ridicati in intampinarea Lui in timp ce El va fi inca in nori.Aceasta intalnire a Domnului cu ai sai apartine celei mai intime sfere a dragostei Lui.Nici un strain nu va putea sa arunce macar o privirea in ea.